Decretarea anului 2025 Anul Cardinal Iuliu Hossu la nivel național” este cea mai înaltă recunoaștere pe care Statul Român a oferit-o vreodată unei personalități istorice. În expunerea de motive a proiectului de lege redactat în anul 2023, deputații Silviu Vexler și Ovidiu Ganț considerau inițiativa lor „un act de reparație morală și un gest simbolic cu o puternică încărcătură morală ce va transmite un mesaj puternic tuturor partenerilor de dialog ai României și va consolida prestigiul țării noastre în plan internațional”.

Iuliu Hossu a fost o personalitate care s-a plasat mereu deasupra vremurilor pe care le-a trăit, reușind să coaguleze idei, spirite și emoții creatoare de istorie. S-a născut și a fost educat în spiritul credinței creștine a Romei, și-a dedicat întreaga viață Bisericii și Neamului, ținându-și poporul credincios departe de ideologiile vremelnice și distrugătoare. Pentru viața sa exemplară, la 2 iunie 2019, a fost beatificat în cadrul liturghiei oficiate de Papa Francisc pe Câmpia Libertății din Blaj.

Omul.

Iuliu Hossu s-a născut în 31 ianuarie 1885 în comuna Milașul Mare. A urmat Şcoala poporală confesională română unită din satul natal (1892-1896), Gimnaziul Evanghelic Săsesc din Reghin (1896-1898), Gimnaziul Romano-Catolic din Târgu Mureș (1900) și Gimnaziul Superior Mitropolitan de la Blaj (1900-1904). După ce a promovat examenul de maturitate cu atributul „eminent”, a primit o bursă la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” din Roma (1906-1910). Despre anii de școală și vacanțele în satul natal, Iuliu Hossu scria în memoriile sale:

„Când eram la liceu, jucam și eu șah, dar și atunci m-am lăsat, căci mă distrăgea de la studiu și, când citeam în carte, vedeam caii sărind pe pagini. Ca și copii, elevi în vacanță, jucam noi, frații; atunci se nășteau discuții animate, așa că scumpa mamă, în dragostea pentru noi, pentru a salva pacea, s-a văzut silită să scoată unealta de sminteală și într-o bună zi a fost cu neputință să se afle cutia cu figurile de șah; aceasta atunci, la Milașul Mare, la scumpa casă părintească; pacea a fost salvată și șahul uitat. Vacanța terminată și iarăși și iarăși la carte…”

Preotul.

Iuliu Hossu a fost hirotonit preot la Roma, în 27 martie 1910. În toamna aceluiași an, a fost numit protocolist și arhivar la cancelaria Eparhiei Greco-Catolice de Lugoj, devenind ulterior notar consistorial, secretar episcopal și profesor la Catedra de Științe Biblice a Academiei de Teologie. În anul 1914 s-a înrolat preot militar, iar în luna decembrie a aceluiași an a fost transferat la Viena. A vizitat toate spitalele din Austria şi Moravia, aducând alinare răniților de pe fronturile Marelui Război. În Ajunul Crăciunul anului 1914, ostaşii români din Viena, majoritatea răniți, au colindat în curtea primăriei orașului. Evenimentul a fost rememorat de episcopul Iuliu Hossu într-un articol publicat în anul 1932:

„Vă reamintiți, cei 800 câți v-ați putut purta pe picioare din cele 300 de spitale ale Vienei imperiale, urmele jertfei sângeroase în trupul vostru, vă reamintiți ajunul Crăciunului din Rathaus, primăria din satul împăratului, cum a spus unul dintre voi? Vă reamintiți a bună seamă de lacrimile care, cu toții împreună, le-am vărsat cu prisosință, când aș fi dorit să vă îmbrățișez cu dragoste pe toți, dimpreună cu cei ce zăceau pe patul durerii în toate părțile, să vă sărut ranele voastre, scumpele voastre rane, care erau ranele trupului neamului nostru, întru care trebuia să ne vindecăm noi toți. Domnul a primit jertfa și a plinit dreptatea”.

Vestitor.

La 3 martie 1917, la doar 32 de ani, Iuliu Hossu era numit episcop greco-catolic de Gherla, iar la 21 aprilie, în același an, era confirmat de către Papa Benedict al XV-lea. A fost consacrat în data de 4 decembrie 1917 în Catedrala din Blaj, iar în 16 decembrie a fost întronizat în Catedrala episcopală din Gherla. În anul următor participa activ la înfăptuirea Marii Uniri. Iată cum relata evenimentul de la 1 decembrie 1918 cincizeci de ani mai târziu:

„Asistam, optimişti şi senini, la încheierea dezbaterilor din sala zisă de atunci a Unirii. Da… îmi amintesc… Afară, cât era întinsul sta poporul românesc, peste o sută de mii, aşteptând vestea mare. Îi spun lui Miron Cristea, episcopul Caransebeşului:

– La ce zăbovim aici? Hai în mijlocul poporului să-i dăm bună vestire.

– Că bine spui frăţia ta! a fost răspunsul. Pe masă erau câteva foi cu hotărârea ce trebuia votată. Iau un exemplar şi ieşim braţ la braţ să luăm contact cu vijelia de afară. Ne oprim cutremuraţi lângă steagul cel mare şi sfânt al Neamului, în mijloc de adâncă, de liturgică tăcere. Cuprind cu o privire cerul senin şi omătul imaculat de pe dealurile de dincolo de câmpul furcilor, pe care fuseseră căzniţi Horia şi Cloşca; fac semn de Sfântă Cruce peste frunţile senine ale imensei mulţimi, apoi încep cu inspiraţie de dincolo de mine, robul”…

A urmat cuvântul de pe tribuna amplasată pe Câmpul lui Horea, la Alba Iulia:

„Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernicul rostește, prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri. Astăzi, prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți Românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara-mamă, România”.

Episcopul Iuliu Hossu a făcut parte din delegația care i-a înmânat Regelui Ferdinand Rezoluția Marii Uniri…

„Eram patru: Goldiş, Alexandru Vaida, Miron Cristea episcopul de Caransebeş şi cu mine. Ne-am urcat într-un tren special compus dintr-un vagon de clasă tras de o locomotivă mânată cu stânjeni de lemne aşezaţi în tenderul care ne adăpostea de fumul gros al coşului ce înfrunta urcuşul spre Predeal. Era în ziua de 12 decembrie. A doua zi, la Bucureşti, ne-a aşteptat noul guvern. Ni s-au spus vorbe pentru istorie: sunteţi aşteptaţi să sosiţi de 1000 de ani. Să nu ne mai despărţim niciodată”.

Episcop de Cluj-Gherla.

În anul 1930, eparhia păstorită de episcopul Iuliu Hossu a fost redenumită de Cluj-Gherla, iar sediul și catedrala au fost transferate la Cluj. Intrarea oficială în noul oraș de reședință a avut loc în 4 octombrie 1930. Iuliu Hossu era întâmpinat la gară de protopopul Clujului, Ion Agârbiceanu, și era condus pe strada Regele Ferdinand, prin Piața Unirii și pestrada Regina Maria până la Catedrala „Schimbarea la Față”. Un jurnalist contemporan cu evenimentul nota:

„Aici, ca vrăjită de frumuseți nevăzute, mulțimea înghesuită s-a uitat pe sine, stând ceasuri întregi nemișcată, în aer de cucernicie conștientă. Era Clujul în rugăciune, Clujul care și-a arătat arhiereului său sufletul dornic de înviere”.

Despre activitatea episcopului la reședința de pe Calea Moților 26, un vizitator anonim a lăsat o mărturie în ziarul Curierul Creștin:

„Am pătruns în Secretariatul Episcopiei. O cameră mică, acoperită de hrisoave şi de acte. De la o masă clădită parcă artistic din hârtie, secretarul îmi dă indicaţiunile necesare: Excelenţa Sa e încă în capelă la sf. Liturghie, iar orele de birou încep la nouă. Mă aşez pe scaun şi-mi controlez gândurile. Aştept! Minutele se scurg repede, căci uşa antreului din minut în minut se deschide, strecurând în sala de aşteptare preoţi, mireni, femei şi copii. Toţi intră cu greul vremurilor pe spate, toţi îşi aduc încreţirea frunţilor, ochii tuturor scapără văpăi de suferinţă. Pentru-o clipă m-am crezut într-un cabinet medical, cu feţe ce trădează supliciile bolii. Comparaţia însă nu-i paradoxală, căci bolile sufleteşti sunt uneori mai năprasnice. Şi neapărat eram într-un cabinet medical: Cabinet de boli sufleteşti!”

Drept între popoare.

După Dictatul de la Viena, episcopul Iuliu Hossu a rămas la Cluj, în mijlocul credincioșilor săi. În anul 1944 împotriva episcopului, preoților, credincioșilor și instituțiilor greco-catolice au avut loc numeroase atacuri fasciste. Academia Teologică a fost devastată, profesorii și studenții aflați în clădire au fost maltratați, iar episcopul Hossu a fost insultat și scuipat. În scurt timp au urmat acțiunile criminale îndreptate împotriva evreilor. Episcopul a protestat împotriva tratamentului inuman la care erau supuși evreii concentrați la Cărămidăria Orașului Cluj și s-a deplasat în două rânduri în ghetou, pentru a le oferi sprijin și alinare. Într-o pastorală redactată în acel an, Iuliu Hossu solicita preoților și credincioșilor eparhiei să facă dovada că sunt adevărați creștini:

„Chemarea noastră se îndreaptă stăruitor către voi, veneraţi Fraţi şi Prea Iubiţi Fii, să-i ajutaţi pe evrei nu numai cu gândul dar şi cu jertfa voastră, ştiind că azi nu putem face lucru mai bun decât această creştinească ajutorare din caldă iubire omenească. Prima preocupare a ceasului de faţă să fie această acţiune de ajutorare”.

Mărturisitor.

În anul 1948, Biserica Greco-Catolică era scoasă în afara legii, iar episcopul Iuliu Hossu era arestat. A fost închis la Ministerul de Interne, la Dragoslavele, la Căldărușani, iar în mai 1950 a fost încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranță de la Sighet. Iată ce nota în Memorii despre felul în care a fost tratat în timpul detenției:

„Politrucul se uită furios la mine și-i ordonă milițianului: «Lovește-l!»; atunci mi-a tras o palmă peste obraz de mi-au țiuit urechile, apoi a doua; atunci politrucul a spus: «Destul»; mărturisesc că n-am avut nicio supărare, spun mai mult, m-am bucurat. Iartă, Doamne Isuse; dacă scriu aici, o fac pentru a Ta preamărire, m-am cugetat la tot ce ai pătimit Tu pentru noi păcătoșii, m-am cugetat la palma primită”.

Cardinal.

După ieșirea din detenție, Iuliu Hossu a fost plasat în regim de domiciliu obligatoriu la mănăstirile ortodoxe de la Curtea de Argeș, Ciorogârla și Căldărușani. La sfârșitul lunii octombrie a anului 1968, episcopul era înștiințat că Papa a luat decizia de a-l ridica la treapta de cardinal. Refuzul episcopului de a părăsi definitiv țara, singura variantă acceptată de autoritățile comuniste, l-a determinat pe Papa Paul al VI-lea să facă desemnarea de cardinal in pectore (în inima Papei, fără pronunțarea numelui). În anul 1970, episcopul Iuliu Hossu îi relata unui vizitator:

„Când a venit a doua oară Monseniorul Cheli, în martie, m-a vizitat și mi-a spus că încă de pe vremea Papei Ioan al XXIII-lea s-a hotărât să fiu desemnat cardinal. Pe urmă a venit hotărârea Papei Paul al VI-lea, care m-a chemat la Roma. Pesemne Cheli a vorbit despre încardinare cu autoritățile noastre, care i-au răspuns că «poate să plece, însă fără a se mai întoarce». La aceste cuvinte i-am răspuns lui Cheli cu un «NU» răspicat. În astfel de condiții nu accept nici plecarea, nici numirea de Cardinal. Rămân pe loc, fiindcă așa se cade, ca păstorul să fie cu turma sa”.

Martir.

Cardinalul Iuliu Hossu a murit în 28 mai 1970 la Spitalul Colentina din București și a fost înmormântat a doua zi în Cimitirul Bellu. Înainte de a muri, i-a rostit episcopului Alexandru Todea testamentul spiritual:

„Îmbrățișez pe toți frații mei din Dieceza Clujului și din toată Biserica Unită. Îi binecuvântez împreună cu toți credincioșii. Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală. Sărut băncile din Seminar, în care s-au rugat clericii mei. Binecuvântez pe toți țăranii, din toate protopopiatele, care, îmbrăcați în haine albe, ca și sufletele lor, m-au ascultat cu bucurie și s-au reîntors fericiți la casele lor. Nu i-am uitat pe cărarea suferințelor mele”.

                                                                 Gelu Hossu,  președinte al Asociației „Cardinal Iuliu Hossu”