Doamne îți mulțumim pentru darul credinței care ne susține în încercări. 

Ajută-ne să fim lumini în întuneric, 

să răspândim pacea și iubirea Ta în lumea noastră.

Fă-ne mărturisitori ai speranței, să-i ajutăm pe cei care suferă 

și să fim pentru ei semne ale prezenței Tale. 

Întărește-ne în rugăciune, inspiră-ne în faptele noastre, unește-ne în comuniune. 

Prin exemplul Fericitului Cardinal Iuliu Hossu, 

dă-ne curajul de a fi purtători ai speranței în viața noastră de zi cu zi. Amin.

• Astfel, liniștiți, în rugăciune, urmam viața noastră de toate zilele, după programul pe care ni l-am dat fiecare, în afară de cele în comun cu toții. Retrăind ceea ce am trăit în trecut afară, trăiam aceeași viață sufletește în mijlocul scumpilor preoți și credincioși din eparhie, străbătând, cum am mai spus, de-a lungul și de-a latul eparhia în rugăciune, zi de zi, din sat în sat, cerșind binecuvântarea Domnului peste toți și alergând în satul vecin, până la sfârșitul eparhiei, pentru a reîncepe din nou, fără întrerupere, până în ziua de azi. Pentru mine, din mila Domnului, totul se înnoiește mereu și toate rămân proaspete ca atunci, când fericit i-am văzut pentru întâia dată; așa, an de an, toate mănăstirile pentru ziua praznicelor, îmbrățișând mulțimile de zeci și zeci de mii, sufletește, cerșind pentru ei și pentru noi binecuvântarea cerească a Domnului Isus și a Maicii Domnului ocrotire; această neîntreruptă înnoire nu este de la om, ci de la Domnul, care înnoiește toată natura an de an; aici harul Domnului care dă viață nouă și prospețime la tot ce se retrăiește în acest har; tot aici revărsându-l din belșug peste toți pentru care cerșeam pe această cale mângâietoare de cerșetor, de har, din depărtare, care este depărtare pentru noi, trupește, dar este prezent și de față pentru Domnul Isus, de la care cerșesc, și sufletește, prezența laolaltă și noi întru același Domn Isus.

• Meditam și mă mângâiam în rugăciune, lăudând și preamărind pe Domnul și cerșind cu smerenie ajutorul harului sfânt și a Maicii Domnului ocrotire. Domnul a fost preabun, dându-mi mângăirea și lumina Sa; Maica Domnului, bună ocrotitoare.

• Din mila Domnului stăruiam în smerită rugăciune; agentul ce servea era prevenitor și se purta bine; ne îndemna să mâncăm și avea vorba blândă; cel ce se plimba dincolo de peretele de sticlă, seara mă îndemna să mă culc; l-am întrebat prin geam câte ceasuri sunt și mi-a arătat că sunt 11.00; îndată m-am așezat la culcare pentru a putea dormi mai bine, acolo nu mai știam când este ziuă și noapte.

• Viața la Dragoslavele ne-o petreceam cu toții mai mult în rugăciune și meditație; cărți n-aveam decât cele de rugăciune, încolo mai frunzăream cărțile din mica bibliotecă a vilei patriarhale. Această vilă a primit-o în dar patriarhul Dr. Miron Cristea, pe vremuri episcop al Caransebeșului, în Ardeal.

• În micul antreu, un mic hol, s-a postat soldatul, începându-și slujba; astfel și la camera de baie treceam pe lângă dânsul; era fixată plimbare de ½ oră înainte de masă și ½ oră după masă, în grădină, unde circula alt soldat cu arma încărcată; regulamentul afișat și jos la intrare, spunea că dacă deținutul nu s-ar opri la somarea reglementară, soldatul de pază are să tragă. Toate acestea, din mila Domnului, nu ne-au impresionat deloc. Simțeam o mângâiere necunoscută până atunci și trăiam zilele cu programul nostru intern, sfânta liturghie zilnică, meditație, rugăciune, mângâiere în frumusețile naturii, cu munții înalți din jur, și mai presus de toate, simțind pe Domnul aproape, pe calea pe care ne-a învrednicit să o urmăm, și a Maicii Domnului caldă ocrotire; încolo, regulamentul și paza armată, cântecele de batjocură ce au început să le cânte când veneau la masă de la cazarmă (clădirea mare din jos, tot înaintea lagărului, împrejmuită cu sârmă ghimpată și cu poarta păzită în jos de alt post), cerute ca pentru șefii bandiților, trădătorilor (și așa ceva potrivit pentru deținuți); toate treceau fără să ne impresioneze; în definitiv, nici nu știm dacă cineva dintre ei o făcea din răutate și convingere: așa era prescris și așa trebuia s-o facă, controlați și ei de nevăzuți agenți sau informatori.

• Gândul în rugăciune mi-a trecut la cei trei frați care trăiau ca pensionari cu familiile lor în București, cerșind de la Domnul binecuvântare cerească și peste toți scumpii frați și credincioși din eparhie (…)

• Colindele au mângâiat peste măsură sufletele noastre, ascultate și afară din lagăr, străbătând până departe în jur. Trăiam cu tot sufletul în mijlocul scumpilor noștri aleși, cu tot ce s-a trăit în trecut, și cerșeam mereu cu smerită stăruință pentru toți, har și binecuvântare. „Doamne, Doamne, caută din ceruri și vezi și cercetează via aceasta, pe care a sădit-o dreapta Ta!”. O, ce veste minunată… Nașterea Ta, Hristoase, și toate toate, repetat au răsunat la Căldărușani și pe aripi de îngeri au trecut la scumpii de acasă… Când încă prunc era Isus… „Rămâi cu noi, Doamne, ziua se apleacă” Isuse, Doamne, prunc ceresc, toți îngerii te preamăresc, primește și al nostru cânt, trimite pace pe pământ. Pace, pacea Ta, nu precum lumea dă, Tu ne dă, Doamne Isuse, prunc ceresc. Cu această sfântă rugăciune ne-am așezat pe pragul noului an. | (1950)

• Așa recitam zilnic și aceste rugăciuni în comun. Rugăciunea jubiliară am recitat-o în comun, începând cu anul jubiliar, în latinește, la Căldărușani, având textul original la îndemână; am continuat tot așa și după expirarea anului jubiliar și prelungirea lui, până la ieșirea noastră de la Sighet; mi-a rămas scumpă și după aceea și o recit zilnic până în ziua de azi. Cred potrivit să o dau aici, să poată fi de folos și mângâiere și vouă, scumpilor mei.

Rugăciunea papei Pius al XII-lea pentru Jubileul din 1950

Omnipotens aeterne Deus, de magno Piacularis Anni muneere (pro universis beneficiis Tuis) ex animo Tibi gratias agimus.

Coelestis Pater, qui cuncta intueris, qui corda hominum scrutaris et dirigis, eosdem quaesumus, hoc tempore gratiae et salutis (hoc: gravi tempore), ad vocem Filii Tui dociles reddas.

Da ut Piacularis Annus (ut orbis tribulatus) sit omnibus annus (tribulatio) purificationis et sanctificationis, interioris vitae et expiationis, sit deviis annus (tribulatis) filicis ad Te reditus et amplissimae remissionis.

Iis qui persecutionem pro fide patiuntur, da Tuum spiritum fortitudinis, quo cum Christo eiusque Ecclesia indisolubiliter devinciantur.

Protege, Domine, Filii Tui in terris vicarium, Episcopos, sacerdotes, religiosos, sodales, et fideles. Fac ut omnes, sacerdotes et laici, adolescentes, adulti et senes, mentibus et animis actissimo nexu inter se coniunti, firmam veluti rupem efficiant, in qua inimicorum tuorum impetus illidantur.

Ope gratiae Tuae în cunctis hominum cordibus plagrano amor accendatur ergo tot miseros, qui, egestate et rerum augustiis, previ, vitam degunt humana conditione indignam.

Excita in animis eorum qui Te Patrem invocant famem et sitim socialis iustitiae et fraternae caritatis, in opere et veritate.

Da pacem, Domine, in diebus nostris, pacem animis, pacem familiis, pacem patriae, pacem denique nationibus.

Coelestis arcus pacis et reconcilitionis universum terrarum orbem, vita et doloribus Divini Filii Tui sanctificatum serenantis lucis suae radiis illustret.

Deus totius consolationis, magna quidem est miseria nostra, graves sunt culpae, innumerae necesitates, sed multo maior in Te fiducia nostra. Infirmitatis nostrae conscii sostem

Tibi nostras filiorum more commitimus, intercessionem ac merita Glorisissimae Virginis Mariae et omnium Sanctorum exiguis nostris precibus adhibentes.

Da aegrotis patientiam et sanitatem, adolescentibus fidei robur, puellis castimoniam, patribus familiorum prosperitatem et sanctitatem, matribus efficacitatem în munere filios educandi, orphanis benignam tutelam, dans profugis et captivis patriam, omnibus denique Tuam gratiam, exordium et pignus aeternae coelestis felicitatis. Amen.

––

Rugăciunea de consfințire către

Preasfânta Inimă a Preacuratei Fecioare Maria

Preasfântă, curată, preabinecuvântată, mărita Doamna noastră, Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioară Maria, cu fiiască încredere venim la Tine să ne consfințim Inimii Tale Neprihănite; primește-ne, Te rugăm, noi fiii Tăi, întru îmbrățișarea iubirii Tale de Mamă; fii nouă scut puternic și neînvins de apărare în lupta de mărturie ce susținem pentru Hristos Isus, Domnul și Dumnezeul nostru, Fiul Tău, și pentru una, sfântă, catolică și apostolică a Lui Biserică; fă să se desăvârșească darul lui Dumnezeu întru neputințele noastre, ca îmbrăcați cu putere de Sus, să punem bună mărturie, neînfricați și neînfrânți mărturisitori și apărători ai dreptei credințe până la sfârșit.

Ieșind din luptă învingători, cu puternicul Tău ajutor, Preacurată Fecioară, să preamărim pe Domnul în toate zilele vieții, închinând cu a Ta povățuire toate puterile ființei noastre, întru înălțarea scumpei noastre Biserici, renăscută în durerile marei încercări.

Așa, cu ocrotirea Ta de Mamă iubitoare, să ne învrednicim la suprema chemare a intra întru bucuria Domnului nostru Isus și a-L preamări cu Tine, Împărăteasă și Doamnă, și cu toți Îngerii și Sfinții întru fericirea Împărăției Sale, împreună cu Cel fără de început și cu Preasfântul, Bunul și de Viață Făcătorul Lui Spirit, în vecii vecilor. Amin.

Inimă preasfântă a lui Isus, mântuiește-ne pe noi.

Inimă neprihănită a Mariei, roagă-te pentru noi. Amin.

Aceste rugăciuni mi-au rămas scumpe pentru viața întreagă; le-am recitat atunci cu toții împreună, până la ieșire; le recit zilnic până în ziua de azi și le voi recita cu ajutorul Domnului până la sfârșitul vieții mele, având prezenți în suflet pe toți scumpii mei frați, care duc înainte lupta grea, mulți din nou prin temnițe, alții în temnița mare din afară; mulți trecuți la veșnicie întru bucuria Domnului nostru, pe care l-au slujit cu credință până la moarte. Am mai recitat și alte rugăciuni, precum își aducea aminte unul sau altul dintre frați, mai ales cântările bisericești c ântate de c ei pricepuți, î n f runte cu părintele canonic Ioan Moldovan, fost profesor de cânt și întru toate bine priceput; la început i-a încântat și pe unii dintre milițieni; mai târziu i-au schimbat și s-a curmat cu cei nou veniți, din ce în ce mai răi.

Îmi pare rău că nu pot transcrie aici frumoasa rugăciune pregătită și recitată de fratele Alexandru, întrucât n-am textul la mine, iar [pe] de rost nu o am reținut; cred că fratele Alexandru s-a îngrijit să rămână bine păstrată pentru urmașii noștri.

Tot ce știam [pe] de rost era scump pentru noi și trăiam comoara ce o cuprindea. Împărate ceresc, Tatăl nostru, Născătoare de Dumnezeu, Mărire Tatălui și Fiului și Spiritului Sfânt, cuprindeau toate comorile cerești; apoi, cu cât erau mai mari restricțiile la exteriorizare, cu atât coboram în adâncurile sufletului, tot mai adânc și tot mai adânc, prefăcând în sfântă rugăciune tot ce trăiam în temnița Sighetului și oferindu-o cu smerenie Domnului Isus. Da, sufletul nu este legat; este o cetate nebiruită, cum i-am spus ministrului Cultelor, Stoian, care va rămâne de pomină: este o cetate nebiruită în care nu poate intra nimeni, numai unul singur Dumnezeu, și cel căruia i-o deschide omul; acolo coboram, acolo ne simțeam tari și nebiruiți, avându-L pe Domnul cu noi. Când ne rugam împreună, stam în picioare în dreptul paturilor noastre, cu fețele unii spre alții, și așa înălțam smeritele noastre rugăciuni.

Mie nu-mi rămâne decât să mă zmeresc în zmerite rugăciuni să cerșesc iertare și multă milă, să pot împlini până la sfârșit legământul sfânt cu care, singur, m-am legat după hirotonire: să se lipească limba mea de gâtlejul meu de-mi voi uita de Tine, Sioane. Sionul era Biserica și Neamul; pe care legământ, l-am repetat la consacrarea întru episcop al Domnului, eu, nevrednicul, în catedrala din Roma mică, din Blaj, cerșind ajutorul Harului prea sfânt pentru a-l împlini cu sfințenie, și a Maicii Preacurate ocrotire. Cerșind mereu cu smerenie, iertare. Mult mi s-a dat și mult s-a cerut de la mine; iar eu, nevrednicul, cum am răspuns? (Din corespondența de la Căldărușani cu ep. Ioan Ploscaru)

„Durerea tuturor este și durerea noastră. (…) Rugăciunile noastre să se înalțe calde pentru toți cei ce sunt în lupta grea, a morții, pentru ei și pentru scumpii lor, pentru ca să se scurteze zilele durerii fără de margini. Ne rugăm cu suflet îngrijorat și noi, cum îngrijorată este o lume întreagă. Ne rugăm să fim feriți de războiul ucigător necruțător. (…) Pace cu toată lumea, gata oricând a ne apăra acest scump dar dumnezeesc. Nu știm ce aduce ziua de mâine. Cu suflet curat, înfrățit prin lucrarea dragostei creștinești, să ne împuternicim din zi în zi, aproape de Domnul, umblând pe calea poruncilor lui, chezășie de viață, să avem nădejde nezdruncinată în Atotputernicul, care dă biruință celui credincios până la sfârșit.” (Pastorala de Nașterea Domnului 1939)

„Iubirea Domnului să o vedem în încercare, în suferință; să sărutăm dreapta Părintelui Preabun și vom vedea mărirea Lui Dumnezeu; cum va hotărî Domnul, dacă nu aici, în vremelnicie, o vom vedea din fericita veșnicie, mărirea Domnului întru înălțarea sfintei noastre Biserici. Ea va învia din mormântul care i s-a pregătit cu grijă și piatra, lespedea grea va fi răsturnată, și învierea va străluci; nelegiuirea nu va rămâne biruitoare, minciuna se va destrăma, iar adevărul va străluci biruitor.” (Memorii)

„Să deschidem larg sufletele noastre și așa să-L întâmpinăm [pe Hristos], ca să intre în aceste suflete atât de încercate în această vale a plângerilor, cu darul Său, cu dragostea sufletului Său dumnezeesc și să le odihnească în pacea dragostei Sale. […] Pacea dragostei Sale a pogorât-o din Ceriu pe pământ. […]
Dar, unde este această pace? […] Nu este bunăvoire între oameni, nu este pace. […]
Ceea ce înfricoșează lumea întreagă, ceea ce însângerează înfricoșat neamurile și cutremură sufletul lumii întregi, este isprava înțelepciunii omului înstreinat de Dumnezeu, de sufletul Lui. […]
Să se înstăpânească bunăvoirea între oameni și vom avea pacea mult însetată.”
(Pastorală An Nou, 1939)

„Retrăind ceea ce am trăit în trecut afară, trăiam aceeași viață sufletește în mijlocul scumpilor preoți și credincioși din eparhie, străbătând, cum am mai spus, de-a lungul și de-a latul eparhia în rugăciune, zi de zi, din sat în sat, cerșind binecuvântarea Domnului peste toți…” (Memorii)