Eparhia de Gherla (Armenopolis) înființată canonic la data de 26 noiembrie 1853, de către Papa Pius al IX-lea, prin Bula Pontificală Ad Apostolicam Sedem, document în care se vorbește pentru prima dată despre „națiunea românilor locuitori ai Transilvaniei”, care au mărturisit credința catolică, urmând ritul grec, a avut până în timpul primului Război Mondial 5 episcopi. Cel de-al șaselea episcop a fost Iuliu Hossu.
Dr. Iuliu Hossu (1885-1970), a fost numit episcop de împăratul Carol I de Austria , la data de 3 martie 1917, pe când era preot militar. Numirea este confirmată de papa Benedict al XV-lea la 17 aprilie 1917. Consacrat episcop în 4 decembrie 1917, la 32 de ani, este întronizat la Gherla la data de 16 decembrie 1917. A păstorit Eparhia Greco-Catolică de Gherla, iar din 1930 – după mutarea Sediului episcopal de la Gherla la Cluj – pe cea de Cluj-Gherla. A luptat pentru unirea Transilvaniei cu România, pentru drepturile și libertăților românilor. A fost martirizat de regimul comunist pentru credința sa în unirea cu Scaunul Apostolic al Romei. Și-a iubit turma din tot sufletul, iar ei, credincioșii l-au iubit pe el, dovadă fiind și o troiță din cartierul Candia din Gherla ridicată de credincioși, pe locul altarului vechii Catedrale Greco-catolice din Gherla la împlinirea a 25 de ani de episcopat, în 1942. Timp de 31 de ani a luptat pentru Biserica română unită cu Roma și pentru nația română, pentru libertate, dreptate și unitate, ca episcop, ca senator de drept în Senatul României, ca membru de onoare al Academiei Române, ca român și mai ales ca slujitor al lui Dumnezeu. Au urmat 21 de ani de chin în închisoare și în mănăstiri ortodoxe transformate în adevărate lagăre pentru episcopi și preoți greco-catolici. Dacă a rezistat condițiilor inumane de detenție, au incercat să-l cumpere cu scaunul de mitropolit ortodox al Moldovei. La toate a avut același răspuns: „Credința noastră este viața noastră”. În 28 aprilie 1969 a fost numit cardinal „in pectore” de către Papa Paul al VI-lea. Iuliu Hossu a fost primul cardinal al românilor. A fost beatificat de către Sfântul Părinte Papa Francisc pe 2 iunie 2019.
El nu este o amintire, nu este un simplu om care-a trecut cândva pe-aici. Poveștile despre el, spuse de cei care l-au întâlnit pe străzile orașului, în mijlocul copiilor la prima împărtășanie, în curțile și pe coridoarele școlilor, care l-au ascultat la liturghiile din Catedrala greco-catolică, la sfințiri de biserici, la hramuri, au trecut din generație în generație. Prin ceea ce a fost, prin ceea ce a făcut, prin ceea ce a lăsat moștenire orașului nostru, episcopul unit, cardinalul Iuliu Hossu este și va rămâne pentru totdeauna ”Sfântul nostru”, cea mai importantă personalitate a Gherlei și singura ridicată la cinstea altarelor. Vocea sa va continua să răsune în Catedrala Greco-Catolică de la Gherla, și nicio altă voce nu o va putea astupa. Zâmbetul său bun va lumina pentru eternitate școlile cărora le-a găsit locaș, din grija sa pentru înălțarea românilor. Urmele pașilor săi, în sus, pe dealul Niculii nu vor fi niciodată șterse, așa cum episcopul nu a șters niciodată din amintire acest drum spre Maica Sfântă.
„Adună-ne Maică Preacurată, iarăși pe toți la picioarele Tale la Nicula., să-ți privim cu mângâiere ochii milostivi (…) Eu merg mereu acolo, urc dealul cu bunii credincioși, cu cerșetorii de la marginea drumului, cu toți cerșetorii cei mulți cerșind cele sufletești mângâieri de la Maica milelor. (…) Tot așa o fac și azi, de când scriu în grabă aceste șire, încredințând slabelor cuvinte comoara scumpă și sfântă a binecuvântării Domnului și a Maicii Preacurate să rămână prin a domnului putere, binecuvântare vie, și atunci când mâna care o scrie nu va mai trăi în această viață, dar din mila Domnului și cu a Sa dumnezeiască atotputernicie va rodi în sufletele voastre, care veți mai trăi în această viață atunci. Dar va rodi în sufletele copiilor și a copiilor copiilor voștri. (…) Maică Preacurată, ocrotește și păzește-i în dragostea Ta de Mamă.[1]”
Legământul făcut la 4 decembrie 1917, la consacrarea sa ca episcop de Gherla, același ca la hirotonire: „Să se lipească limba mea de gâtlejul meu, de nu-mi voi aduce aminte de tine, Sioane![2]”, nu l-a călcat niciodată. Episcopul explică: „Sionul era Biserica și Neamul.[3]”
Cultură și învățământ românesc la Gherla
Numirea lui Iuliu Hossu ca episcop al Diecezei Gherla în 1917 aA fost foarte bine primită în toată Transilvania, considerându-l pe noul episcop capabil să ducă la capăt opera fostului episcop, Vasile Hossu – Vaticanul românesc din Gherla. La câteva săptămâni după instalare, conștient că cel mai important lucru în acel moment era să asigure bunul mers al tuturor institutelor, a cumpărat două clădiri: cea în care funcționa Episcopia și cea în care funcționa Seminarul Teologic, ambele închiriate până în acel moment. În același an 1918 a fost înființat internatul pentru Școala Normală de băieți.
Convins că dezvoltarea învățământului în limba română este cea mai importantă condiție pentru formarea unei intelectualități creștine, tânărul episcop a asigurat baza materială pentru școlile existente în acel moment în Gherla și a înființat școli noi. Școlile de foarte bună calitate, tipografiile și presa românească, toate deschise și susținute cu sprijinul Episcopiei Greco-Catolice de Gherla au făcut ca acest oraș să atragă un număr foarte mare de români, mai ales de intelectuali.
Şcolile confesionale de la Gherla, Academia Teologică, Şcolile Normale de învăţători şi învăţătoare, inclusiv şcolile de aplicaţie ale acestora, adăpostite şi înghesuite în localuri închiriate, şi-au primit localurile proprii, corespunzătoare[4].
În 1918 Episcopia greco-catolică Gherla a cumpărat clădirea din Gherla în care funcționa Academia și Seminarul teologic până în 1930, iar în perioada 1930 – 1944 a funcționat acolo Școala Normală de băieți.
În iunie 1924, cu prilejul dezbaterii în Senat a Legii învățământului Episcopul greco-catolic se opune trecerii la stat a școlilor confesionale. Pentru a salva clădirile bisercii în care funcționau școlile, face contract de închiriere a clădirilor către stat. Din acest moment îndeamnă tot mai mult preoții să catehizeze și să organizeze misiuni sfinte.
În februarie 1928 a luat ființă la Gherla Asociația Generală a Românilor Uniți, din necesitatea modificării proiectului de lege pentru Regimul General al Cultelor, prin care se încerca a se lovi în biserica greco-catolică.
În 11 iunie 1929, în urma discursului din Senat al Episcopului Iuliu Hossu din 24 mai 1929, s-a ratificat concordatul cu Sfântul Scaun.
În 14 ianuarie 1930 se înființează la Gherla Școala de cantori.
În 1930 se înființează Școala de Aplicație de pe lângă Școala Normală de Băieți, care funcționează până în 1950.
În 1930 Episcopia Greco-Catolică a cumpărat o casă de la familia armeană a Popenilor, pentru a instala acolo Academia Teologică. La foarte scurt timp în acea clădire a fost mutată Școala Normală de fete din Gherla. Este vorba despre clădirea care a adăpostit, pe rând, Școala Normală de Fete (1919 -1948), Școala Pedagogică de fete (1948 – 1956), și în prezent Liceul Teoretic „Ana Ipătescu”.
În perioada 1920 – 1948 au absolvit cu diplomă de capacitate 752 de eleve ale Școlii Normale de Fete, adică 752 de învățătoare pentru copiii români din Transilvania.
În 15 martie 1934 s-a înființat la Școala Normală Greco-Catolică de fete din Gherla „Asociația Cercetașelor României”cu scopul de a completa educația națională, morală și fizică a elevelor.
În 1935 Episcopia Greco-Catolică construieşte internatul Școlii Normale de fete.
În 1937 Episcopia Greco-Catolică cumpără de la o familie de armeni clădirea din fața Școlii Normale de fete, unde va funcționa Școala de aplicație.
În mai 1941, în plină ocupație hortystă, Iuliu Hossu cere Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice redeschiderea școlilor confesionale. Au urmat și mai multe represiuni, dar la îndemnul păstorului lor, preoții au început a-i învăța pe copii la orele de cateheză să scrie și să citească românește.
În 9 noiembrie 2000 la Liceul Teoretic Ana Ipătescu se instuie Cartea de Onoare, în semn de mulțumire și apreciere pentru cei care au contribuit în perioada 1915 – 1956 la succesul acestei instituții de învățământ pentru fete. În argumentul său, directorul Liceului subliniază că profesorii „aleși până în 1948, cu multă atenție de către episcopul (cardinal) Iuliu Hossu, au devenit adevărate legende, modele de probitate morală și profesională[5]”. În ședința Consiliului de Administrație din 19 decembrie 2000 s-a hotărât ca Iuliu Hossu, episcop al Eparhiei greco- catolice de Gherla (1917-1930) și de Cluj – Gherla (1930 – 1948) să fie înscris pe prima poziție în Cartea de Onoare, în calitate de patron spiritual al liceului, pentru că „a contribuit substanțial la realizarea unei activități didactico-educative de înaltă ținută și la îmbogățirea bazei materiale[6]”.
Poate modificarea numelui liceului din „Ana Ipătescu” (nume fără relevanță pentru Gherla) în „Iuliu Hossu” ar fi fost o răsplată meritată de cel care, în vremuri grele, a făcut tot ce a fost omenește posibil pentru învățământul gherlean.
Păstorirea eparhiei
În august 1918 face o colectă pe toată Eparhia, pentru a veni în ajutorul văduvelor și orfanilor de preoți. Fiecare văduvă a primit câte 350 de coroane și fiecare orfan câte 200.
În iulie 1919, într-un sinod eparhial dezbate formarea clerului tânăr, salarizarea preoților, organizarea bisericească și educarea poporului prin școală.
La 15 septembrie 1919 apare la Gherla primul număr din organul oficial al diecezei de Gherla, Curierul Creștin. În 1946 aceasta a fost unica revistă bicericească rămasă în timpurile „de criză morală și materială cauzată de războiu.[7]”
Supranumit „Episcopul vizitaţiilor canonice”, episcopul Iuliu Hossu a fost tot timpul în mijlocul credincioșilor, care îl primeau de fiecare dată cu multă dragoste. Nu trata niciodată diferit bogații de săraci sau de cerșetori. Peste tot pe unde mergea ducea lumina credinței și mângâia sufletele necăjite. În perioada 7 iulie 1920 – 5 octombrie 1926 a făcut vizitaţii canonice în 746 de comunităţi ecleziastice, parohii și filii. La Gherla, centru eparhial, aveau loc periodic exerciții spirituale pentru preoți.
La cel de-al doilea sinod diecezan, din mai 1921 dezbate situația școlilor confesionale și propune mărirea salariilor învățătorilor la nivelul celor ale învățătorilor de la școlile de stat.
Ca și senator de drept în Senatul României, episcopul Iuliu Hossu a luptat pentru o reformă agrară corectă și pentru Biserică și preoți.
Prin pastorala nr. 696 din 1922 episcopul îndeamnă preoții și credincioșii să țină „biserica departe de tribuna credințelor omenești.[8]”
În 1925 a consolidat mănăstirea de la Nicula, a sfințit altarul din aer liber, precum și pavilionul mare. În perioada episcopatului său pelerinajul la Mănăstirea Nicula cu ocazia sărbătorii Adormirea Maicii Domnului a ajuns la cea mai ridicată participare, peste 50000 de credincioși. Credincioșii veneau la Nicula, pe jos, zile întregi.
Cu 35 de ani înainte de documentele Conciliul Vatican II, referitoare la apostolatul laicilor, în Scrisoarea pastorală de anul nou 1929/1930 cheamă laicii la implicare la zidirea Împărăției Lui Dumnezeu: “Mirenii din toate straturile sociale, toți fiii buni ai Bisericii sunt chemați cu drag la împreună lucrare cu ierarhia Bisericii și sub îndrumarea ei, pentru a crea un curent nou de viață creștinească începând cu ei înșiși, și a pătrunde cu sufletul de viață al lui Hristos Domnul nostru toate încheieturile vieții sociale. Mai ales cu pilda vieții lor de adevărați creștini vor zidi fiecare împărăția lui Dumnezeu acolo unde este așezat să lucreze și să trăiască. Acolo unde preotul nu ajunge, nu poate pătrunde, va pătrunde cutare bun mirean, membru al A.G.R.gvf U.-lui și cu o vorbă bună, cu o pildă și cu un îndemn, cu un sprijin și ajutor, va aprinde lumina credinței în suflet și viața darului dumnezeiesc. Așa de la om la om, de la suflet la suflet se va adânci viața creștinească în cercuri tot mai largi și roadele binecuvântate ale apostolatului pentru împărăția lui Dumnezeu se vor revărsa asupra neamului nostru întreg.”
În Pastorala anului nou din 1940 Episcopul Iuliu Hossu cheamă credincioșii greco-catolici la rugăciune în perioada 18 – 25 ianuarie, „pentru unirea sfintelor lui Dumnezeu biserici[9]”. Această săptămână ecumenică se celebrază și în prezent.
Prin Decretul nr. 936 din 18 martie 1937 se constituie vicariatul episcopesc al Gherlei, „primind parohul I titlul și privilegiile unui vicar foraneu episcopal.[10]”
„Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” (Matei 22: 39)
Fără frică, fără ezitare luptă încă de la începutul activității sale, pentru unirea Transilvaniei cu România, pentru binele românilor transilvăneni, chiar dacă era pe deplin conștient că Biserica Greco-Catolică va fi minoritară în România unită. În acest sens Alexandru Vaida Voievod, îl vizitează pe tânărul episcop la reședința din Gherla și-l întreabă: “vii cu noi? Vin , răspunde promp episcopul. Până la spânzurătoare? Până la spânzurătoare!” și nu sunt simple vorbe pentru că războiul nu se âncheiase, iar legea marțială era în vigoare. La 5 Noiembrie 1918 odată cu înființarea Consiliului Național Român de la Gherla, Iuliu Hossu iese în balconul Academiei de Teologie și vorbește mulțimilor: ”alcumva n-a putut să se întâmple. Din sîngele și suferințele ostașilor români, va răsări Soarele Adevăratei Dreptăți pentru oameni” (din presa vremii) Transmite cu aceste cuvinte mesajul că ceea ce se întîmplă este o lucrare Dumnezeiască. Trei zile mai tîrziu la 8 Noiembrie 1918, în sărbătoarea Sf Mucenic Dumitru, emite o circulară în care accentul cade pe momentul politic trăit de români, menit să-i mobilizeze, să aibă un singur gând: cel al Învierii; și să asculte de Consililul Național Român Central.
Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic de Gherla, a fost cel care a citit la 1 Decembrie 1918 Declaraţia de Unire în fața Marii Adunări. El a fost ales cu această ocazie între cei patru vicepreşedinţi ai Marelui Sfat Naţional Român, iar la 2 decembrie 1918, Marele Sfat Naţional Român l-a ales să facă parte din delegația care va prezenta Regelui Ferdinand, la București, Hotărârea de Unire.
Unirea Transilvaniei cu România nu a fost un pas ușor în episcopie. Au urmat revolte ale populației maghiare și crime împotriva românilor. La 20 februarie 1919, Episcopul Iuliu Hossu a dat o circulară-pastorală clerului şi credincioşilor, în care spunea: „Noi… suntem un popor cinstit, element de ordine şi paşnic; bande pierdute, însă, cutreieră pământul nostru, jefuind şi omorând cu cruzime sălbatică oameni paşnici şi nevinovaţi, care nimic nu le-au greşit decât că voiesc să trăiască liberi şi să fie români. Să nu ni se ia dar în nume de rău dacă ne apărăm viaţa şi cercăm să mântuim pe fraţii noştri din gura morţii”[11].
Cu dragoste de Dumnezeu și deplină încredere în dreptatea Sa, Iuliu Hossu a luptat întotdeauna pentru apărarea celor aflați în nevoi. Iubirea sa pentru aproapele nu a fost niciodată una doar declarativă. A acționat direct, pe față de fiecare dată.
După Dictatul de la Viena a refuzat să părăsească Transilvania, spunând: ”Rămân alături de credicioșii mei să împărtășesc soarta lor.[12]” Mai mult decât atât, a intervenit la Budapesta și a cerut seamă guvernului de maltratarea și expulzarea populației românești din Transilvania.
I-a apărat pe evreii din Transilvania în timpul Holocaustului – nu numai ascunzându-i, vizitându-i în spitale și ghetouri, dar și printr-o scrisoare pastorală a Bisericii prin care îndeamnă creștinii greco-catolici, să-i protejeze pe evrei: ”Să-i ajutați pe evrei nu numai cu gândul, dar și cu jertfa voastră[13]”.
Tot în perioada ocupației maghiare, episcopul Iuliu Hossu îndemna creștinii greco-catolici ca după liturghia lor să meargă și la Catedrala ortodoxă, care era pe punctul de a fi închisă de către conducerea maghiară, pentru că mulți credincioși ortodocși erau refugiați în România.
A rezistat atentatelor puse la cale împotriva de hortyști și a mers înainte, preocupat de problemele Bisericii greco-catolice și a românilor oprimați.
„Și eu îți zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, iar porțile iadului nu o vor birui.[14]”
Chiar dacă a plătit cu suferințe de neimaginat, chiar cu viața lui, Iuliu Hossu nu s-a despărțit de Sfântul Scaun Apostolic.
În Consistoriul Papal din 28 aprilie 1969 Episcopului dr. Iuliu Hossu a fost numit de către Papa Paul al VI-lea cardinal „in pectore”. Spre disperarea preşedintelui Departamentului Cultelor, George Nenciu, proaspătul cardinal a refuzat să părăsească România. Când Neciu i-a spus că nu au ce face în țară cu un cardinal, i-a răspuns: „Treaba Dumneavoastră”, răspunse Episcopul, rămân aici în ţara mea, în mijlocul poporului meu, să împărtăşesc soarta fraţilor mei, a preoţilor şi credincioşilor mei. Nu-i pot părăsi.[15]”
Episcopul Iuliu Hossu a fost primul cardinal român provenit dintr-o Biserică românească.
Cardinalul Iuliu Hossu a fost beatificat de către Sfântul Părinte Papa Francisc, pe Câmpia Libertății de la Blaj, 2 iunie 2019, împreună cu alți șase episcopi greco-catolici martiri. Cei șapte episcopi au ales chinul și moartea, decât să se lepede de comuniunea cu Succesorul lui Petru. Și un Succesor al lui Petru a venit în Mica Romă ca să-i ridice pe cei șapte în rândul fericiților din Ceruri. „Aici, la Blaj, pământ de martiriu, de libertate şi milostivire, vă aduc omagiul meu vouă, fii ai Bisericii Greco-Catolice care, de trei secole, daţi mărturie, cu ardoare apostolică, despre credinţa voastră.[16]” Lumina a biruit întunericul!
TESTAMENT
„Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sfânta Liturghie de la Catedrală. Sărut băncile din seminar, în care s-au rugat clericii mei. (…) Binecuvântez pe toţi ţăranii din toate protopopiatele, care, îmbrăcaţi în haine albe, ca şi sufletele lor, mau ascultat cu bucurie şi s-au reîntors fericiţi la casele lor. Nu i-am uitat pe cărarea suferinţelor mele. Binecuvântez pe substituţii mei din Cluj, care m-au suplinit în aceste vremuri grele, dar înălţătoare, şi au făcut tot ce au putut ca turma mică să nu fie fără păstor…[17]”
„Când ceasul dreptăţii va sosi, Biserica Unită să păşească în public cu doctrina iertării, cu armonia şi pacea între oameni. Eu, în numele vostru, voi vorbi în faţa Sfintei Treimi, în faţa lui Isus şi în faţa mijlocitoarei Doamne. Fiţi tari în credinţă, nutriţi speranţă şi iubiţi-vă între voi şi iubiţi pe toţi oamenii de orice naţionalitate şi de orice confesiune![18]”
[1] Iuliu Hossu, Memorii, Editura Viața Creștină Cluj-Napoca 2022, pag. 46
[2] Din psalmul 137
[3] Scrisoare adresată de către cardinalul (la acea vreme) Iuliu Hossu episcopului Ioan Ploscaru, 16 aprilie 1970
[4] https://www.bru.ro/cluj-gherla/lista-episcopilor/ips-iuliu-hossu
[5] De la Preparandia de fete la Liceul „Ana Ipătescu” Gherla, Editura SINAPSIS, Cluj-Napoca 2009, pag. 248
[6] De la Preparandia de fete la Liceul „Ana Ipătescu” Gherla, Editura SINAPSIS, Cluj-Napoca 2009, pag.249
[7] Șematismul Eparhiei Greco-Catolice Române de Cluj-Gherla, pe anul mântuirii 1947 pag. 42
[8] Șematismul Eparhiei Greco-Catolice Române de Cluj-Gherla, pe anul mântuirii 1947 pag. 44
[9] Șematismul Eparhiei Greco-Catolice Române de Cluj-Gherla, pe anul mântuirii 1947 pag.64
[10] Șematismul Eparhiei Greco-Catolice Române de Cluj-Gherla, pe anul mântuirii 1947 pag. 61
[11] Circulara pastorală Nr. 608, publicată în Unirea din Blaj nr. 50-51 din 8 şi 9 martie
[12] Șematismul Eparhiei Greco-Catolice Române de Cluj-Gherla, pe anul mântuirii 1947 pag. 65
[13] Scrisoarea pastorală „Către preoți și mireni, chemare pentru ajutorarea evreilor”din 2 aprilie 1944
[14] Matei 16:18
[15] Postfaţa lucrării „Cei 12 Episcopi Martiri”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură „Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca, 1998
[16] Fragment din discursul Sfântului Părinte Papa Francisc din 2 iunie 2019, de pe Câmpia Libertății de la Blaj, cu ocazia beatificării celor șapte episcopi martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
[17] Postfaţa lucrării „Cei 12 Episcopi Martiri”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură „Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca, 1998
[18] Postfaţa lucrării „Cei 12 Episcopi Martiri”, a Ierom. Silvestru Augustin Prunduş şi a Pr. Clemente Plăianu, apărută la Casa de Editură „Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca, 1998