”Pelerinajul pe Calea Fericirilor”, cum numea Fericitul Cardinal Iuliu Hossu lungul drum al Golgotei parcurs de Biserica Greco-Catolică după 1948 și care i-a condus pe episcopii noștri pe drumul închisorilor comuniste, al persecuțiilor și al suferinței, a fost lung și greu. După mai bine de 20 de ani de detenție și domiciliu obligatoriu, începând din 1968, devine tot mai precară starea de sănătate a celui care contribuise decisiv la Marea Unire, a celui care, la 1 decembrie 1918, din încredințarea Marelui Sfat al Națiunii citise Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia proclamația de unire a Transilvaniei cu România. Episcopul vizitațiilor canonice, aflat în continuare în domiciliu obligatoriu la mănăstirea Căldărușani, este internat în câteva rânduri la Spitalul Colentina din București (în vara anilor 1968 și 1969). În timpul internărilor însă, era vizitat zilnic la spital de membrii familiei și de zeci de credincioși. Câteva dintre credincioasele și călugărițele din Capitală au format echipe de asistență permanentă iar episcopii „din garda a doua„, hirotoniți în anii 1948-1950 veneau mereu și petreceau la căpătâiul lui.

Dar, dacă anii și suferințele detenției au lăsat urme care apasă greu pe trupul său slăbit, spiritul îi rămâne mereu treaz, iar sufletul ca o stâncă în hotărârile sale. În primăvara anului 1969, când primește la Căldărușani vizita trimisului special al Papei Paul al VI-lea, Giuseppe Cheli, care îl anunță de decizia Sfântului Părinte de a-l promova Cardinal și de acordul Guvernului comunist, condiționat de plecarea sa definitivă la Roma, episcopul răspunde, hotărât: „Rămân aici, în țara mea, în mijlocul poporului meu, să împărtășesc soarta fraților mei, a preoților și credincioșilor mei. Nu-i pot părăsi!”. Sfântul Părinte avea să respecte dorința sa, creându-l la 28 aprilie 1969 Cardinal „in pectore”, fără a face public numele său decât după moartea sa. Episcopul Iuliu Hossu n-a voit să îmbrace la Roma purpura de Cardinal ci a ales mai degrabă drumul martiriului parcurs împreună cu Biserica Greco-Catolică; s-a gândit că e mult mai de folos să rămână acasă, în mijlocul turmei sale, săvârșind Sf. Liturghie pe un altar improvizat în chilia sa din mănăstirea Căldărușani.

La începutul lunii mai 1970 starea de sănătate a episcopului Iuliu Hossu se deteriorează și este din nou internat în același spital. Slăbit de suferințele îndelungate, obosit de bătrânețe și de boală, Episcopul-Cardinal arăta ca un mucenic din primele veacuri ale creștinismului, rămas până la sfârșit integru. A rămas însă același povățuitor înțelept, până la ultima sa suflare, pildă vie pentru posteritate, cu viața sa și cu îndemnurile sale pentru iubirea de patrie, credința în Dumnezeu și fidelitatea față de Biserică.

De data aceasta, sănătatea i se înrăutățește de la o zi la alta, iar familia îi anunță iarăși pe episcopii Alexandru Todea, la Reghin și Ioan Dragomir, la Baia Mare. La primirea telegramelor prin care sunt înștiințați despre starea gravă a sănătății Cardinalului, amândoi pornesc spre București, o călătorie cât se poate de anevoioasă, întrucât România se confrunta ravagiile produse de marile inundații din primăvara anului 1970, care au blocat drumurile și au afectat circulația în întreaga țară. Cu toate acestea, vor ajunge amândoi la București, Alexandru Todea în 26 mai, iar Ioan Dragomir în ziua următoare.

Dintr-o relatare a lui Ioan Dumitriu Snagov, care îl vizitează în 25 mai, aflăm despre starea gravă în care se afla Cardinalul:

Cu mâna pe clanță începe șovăiala că înăuntru ar putea să fie Episcopul Iuliu Hossu. Ne despărțisem cu mai bine de trei săptămâni la Căldărușani și-l lăsasem senin, povățuindu-mă să nu mă iau după toate vorbele că ar fi bolnav. „Picioarele se umflă de stat în sus. De umblat. Asta-i treaba lor. Mă culc și se dezumflă”. M-a binecuvântat, ne-am îmbrățișat. „Să nu pleci la Roma fără să ne vedem”

Pe fereastră, catedrala Blajului, în stampă; între cearșafurile albe,  îmbujorat de febră,  clipește rar prin pleoapele întredeschise. Perfuzii îi picură încet în vene, speranțele celor din jur.

Orele 19:36 Zâmbește. Încearcă să scoată mâna liberă de sub pătură și nu poate. Zâmbește și se luminează. Arde ca un jăratec.

-Iată, dragule, ne întâlnim în ceasul fericirii! Domnul mă cheamă din mijlocul Neamului, din mijlocul credincioșilor. El a hotărât să sfârșească totul aici și să înceapă dincolo. N-ai să mai ai cui să fluieri pe sub fereastră. N-ai să mă mai găsești la mănăstire. Nu uita că ai o singură datorie: Neamul și Biserica. Să apărați ființa Neamului! Să păstrați pe Dumnezeu în inimă! Pentru El și pentru oile Lui am dat totul. Pentru oile…

Pulsul e bine bătut. Respirația stinsă, pare că plutește. Pulsul zvâcnește puternic. Cu ochii închiși se reculege în alte împărății de cuget. Ceruse să mă vadă cu trei zile mai devreme pe când eram în Ardeal. Șapte minute sunt ca ani!…

-Ai venit de mult? -Nu… -Când vei merge la Roma? -Curând. -Fii binecuvântat și Domnul să te ajute pe drumul muncii tale! Să-ți lumineze mintea pentru binele Neamului! Cată de studiază neîntrerupt. Du-le dragostea mea, binecuvântarea mea la toți. Transmite părintelui Tăutu dragoste. Și toată căldura sufletului meu…

-Vorbește cu toți. Îmbrățișează-i. De-i ajunge la Sfântul Părinte sărută-i inelul și spune-i… Spune-i  că Domnul a hotărât să mă ia dintre oile mele. Din mijlocul Neamului… Spune-i… că neclintit… Spune… și fii binecuvântat, fiule…

Respirația se stinge. Numai pleoapele mai pâlpâie din când în când. Și perfuzia picură clipele de speranță. Degetele lui strâng puternic căldura ultimei noastre despărțiri! Și alte broboane de sudoare răsar pe fruntea fierbinte.

A doua zi dimineață, pe 26 mai, ajunge la spitalul Colentina PS Alexandru Todea, care îl găsește slăbit, dar lucid. Cardinalul îi mărturisește, în cuvintele Sf. Pavel ”Știu cui am crezut și sunt convins că El are puterea să-mi păstreze bunul încredințat până în ziua de apoi” (2 Timotei 1:12).

L-am întrebat ce înțelege prin bunul încredințat, la care mi-a răspuns:

-Bunul încredințat este nașterea mea, existența mea natural, botezul meu, mirul, mărturisirile mele, împărtășaniile, preoția mea, episcopatul, mandatul lui Isus de a vorbi, lupta împotriva patimilor și apoi, marea încredințate, Arestarea pentru credință, dar nu arestarea în sine, ci urmările ei, disprețul, umilirile, înfometarea și tot felul de privațiuni, primirea morții în izolare și pus la periferia societății. Și că acest bun încredințat să-l tratez cu bune dispoziții și cu mulțumire interioară și să pot spune cu toată căldura inimii mele „Părinte, în mâinile Tale încredințez sufletul meu!”. Marele examen îl dau acum, căci ceasul meu se apropie!…

Te rog comunică Sf. Părinte că nu știu cum să mulțumesc lui Dumnezeu și persoanei lui Isus Hristos pentru darul neasemuit de mare de a fi în acest veac martor al încredințării date de Isus lui Petru și dacă Isus i-a spus lui Petru „Fericit” pentru mărturisirea de credință în divinitatea lui Hristos, eu sunt incomparabil mai fericit pentru drumul parcurs rămânând unit cu Domnul și rostind cu El: „Tu ești Petru și pe această piatră voi zidi Biserica mea”. E marea mea fericire că m-am unit și mă unesc cu toți aceia care, din clipa când Isus a rostit aceste cuvinte au avut de suferit, au murit dar nu s-au despărțit de Petru prezent în episcopul Romei. Domnul fie preamărit și lăudat pentru că pe mine nevrednicul m-a ales să fiu și eu între mărturisitorii marelui lăsământ al lui Isus Hristos. Și, așa cum am putut să spun preoților și credincioșilor mei în nenumărate ocazii ”Și eu am fost la Alba Iulia”, tot așa am spus de atâtea ori și o spun pe patul morții: „Și eu am mărturisit și am plătit cu suferințe primatul Papal. Și eu am fost între cei arestați pentru că nu m-am despărțit de Papa. Și eu am servit prin suferință Biserica Română Unită cu Roma. Comunică, frate Alexandre, Sfântului Părinte, acest testament al meu!

Fiindcă Biserica pe care am slujit-o a fost desfigurată, iar ca imagine a desfigurării ei, privește-mă pe mine, dar eu iert din inimă pe toți care au contribuit la o astfel de desfigurare, lucru pentru care și adresez Părintelui Ceresc rugăciunea Fiului Său, de pe Cruce: „Părinte, iartă-le lor!”

Ajutat de darul sfatului, am ajuns, în meditațiile mele, la concluzia că acea fericire promisă de Isus celor milostivi nu se poate obține decât practicând mila cu cei care ne greșesc: „ți-am iertat, slugă netrebnică, zice Domnul, toată datoria, oare nu se cădea să ierți și tu pe datornicul tău? (Matei 18:32-33). Când ceasul dreptății va sosi, Biserica Unită să pășească în public în doctrina iertării, cu armonia și pacea între oameni. Eu, în numele vostru, voi vorbi în fața Sfintei Treimi, în fața lui Isus și în fața mijlocitoarei Doamne. Fiți tari în credință, nutriți speranța și îmbrățișați-vă între voi și iubiți pe toți oamenii de orice naționalitate și de orice confesiune!

Îmbrățișez pe toți frații mei din dieceza Clujului și din toată Biserica Unită. Îi binecuvântez împreună cu toți credincioșii.

Sărut masa de lucru din biroul meu. Sărut Crucifixul. Sărut pietrele de pe trotuarul pe care l-am călcat mergând la Sf. Liturghie de la Catedrală. Sărut băncile din Seminar, în care s-au rugat clericii mei… Binecuvântez pe toți țăranii din toate protopopiatele, care, îmbrăcați în haine albe, ca și sufletele lor, m-au ascultat cu bucurie și s-au întors fericiți la casele lor. Nu i-am uitat pe cărarea suferințelor mele.

L-a rugat apoi pe Preasfințitul Alexandru să-i administreze în seara aceea Sfântul Maslu și să-l împărtășească, iar apoi să-i citească din Evanghelia Sfântului Ioan, de la capitolul 14:27, până la capitolul 20, ceea ce Preasfințitul Alexandru Todea a și făcut în seara acelei zile. A fost însă ultima discuție mai amplă purtată de Cardinalul Iuliu Hossu. În seara acelei zile, Cardinalul, ascultând cuvintele evangheliei, a mai rostit doar scurte intervenții, ca un refren al evangheliei și al unei vieți trăită în lumina evangheliei: ”Știu cui am crezut”, „Lupta mea s-a sfârșit”.

A doua zi, în 27 mai, după masă, ajunge la căpătâiul Cardinalului și Preasfințitul Ioan Dragomir. Cardinalul Iuliu Hossu îl recunoaște, dar nu mai vorbește decât cu mare greutate. Rămâne însă cu mintea trează până în ultimul moment, lăsând celor prezenți și tuturor credincioșilor aceste ultime cuvinte: „Lupta mea s-a sfârșit! A voastră continuă! Duceți-o până la capăt!”.

În dimineața zilei de 28 mai 1970, la orele 9:00, Episcopul Cardinal Iuliu Hossu a închis pentru totdeauna ochii, trecând la cele veșnice.

Prin testamentul scris și cu limbă de moarte episcopul Iuliu Hossu și-a exprimat dorința de a fi înmormântat la Cluj-Napoca, dar dorința sa nu a putut fi respectată întrucât autoritățile de stat, preocupate ca nu cumva înmormântarea să fie însoțită de manifestații greco-catolice, au dat dispoziție fratelui episcopului, medicul pensionat Dr. Traian Ștefan Hossu să fie înmormântat în grabă, a doua zi după deces, la București. În urma unei consultări familiale, s-a ajuns la soluția ca trupul Cardinalului să fie depus în mod provizoriu, în cavoul din Cimitirul Belu Catolic deținut de unul dintre nepoții Cardinalului, ing. Liviu Hossu, unde se afla și sicriul soacrei acestuia.

Imediat după încetarea din viață a Cardinalului, cei doi episcopi au transmis la Roma, printr-o telegramă vestea morții acestuia, telegramă la care s-a primit următorul răspuns:

Sfântul Părinte a primit cu adâncă durere știrea morții neașteptate a Monseniorului Iuliu Hossu și roagă pe Excelența Voastră să exprime profunda durere față de dieceză, cler și rudele veneratului Arhiereu, ale cărui virtuți sacerdotale, nestrămutata lui devoțiune față de Biserică și Scaunul Apostolic, rămân un exemplu luminos pentru toți cei ce-i împărtășesc credința și mențin vii idealurile și speranțele lui.

Uniți în spirit cu iubiții fii din România, care azi îi aduc tributul extrem de onoare neuitatului și regretatului lor Păstor, Sanctitatea Sa, în timp ce recomandă Domnului cu căldură sufletul nobil al celui dispărut, împărtășește tuturor din adâncul inimii Binecuvântarea Apostolică, chezășia mângâierilor și ajutorului ceresc.

În cursul zilei, trupul Cardinalului a fost transportat la morga spitalului și, povestește Preasfințitul Alexandru Todea, „nu am reușit să-l mai vedem până în dimineața zilei următoare”, când, împreună cu familia este îmbrăcat în ornatele arhierești puse la dispoziție de episcopul Ioan Dragomir, iar apoi cei doi episcopi au săvârșit serviciul religios al înmormântării în ritul Bisericii Române Unite în incinta spitalului, în prezența rudeniilor apropiate și a doar câțiva preoți și credincioși. Este apoi transportat la cimitir, de la poarta căruia a fost purtat pe brațe de cei doi episcopi și de preoți până la mormânt, lângă care aștepta, conform dispozițiilor primite, un preot romano-catolic care a celebrat slujba înmormântării după ritul latin.

Deși autoritățile au dorit să păstreze cât mai secretă înmormântarea Cardinalului, iar agenți ai statului supravegheau întreaga ceremonie, filmând persoanele care au participat, au fost prezenți totușimulți preoți și credincioți din Capitală, care cu toată graba autorităților, au reușit să se mobilizeze și să se anunțe unii pe alții.

La sfîrșitul slujbei prohodului, sicriul a fost descoperit de cei doi episcopi, iar mulțimea prezentă și-a luat un ultim rămas bun, iar după așezarea în mormânt, Episcopul Alexandru Todea s-a aplecat și a sărutat lespedea mormântului, iar după el toți cei care au participat la ceremonie.

La scurt timp după aceea, credincioși din toată țara au început să vină în pelerinaj la mormânt, depunând jerbe și buchete de flori, aprinzând candele și lumânări, îngenunchind și rugându-se ca la mormântul unui sfânt martir al Bisericii. De atunci, mormântul a ajuns loc de pelerinaj permanent.

Autoritățile statului au continuat și după aceea să se opună aducerii osemintelor Cardinalului la Cluj. Abia după mai bine de 10 ani, osemintele Cardinalului au putut fi mutate de către familie într-un alt cavou, aflat în vecinătate, cumpărat de familie de la Arhiepiscopia de București. Iar, prin mutarea osemintelor Cardinalului, s-a mutat și locul de pelerinaj la mormântul nou.

Osemintele Cardinalului Iuliu Hossu fost deshumate în 7 martie 2019. La cererea familiei, o parte au fost reînhumate, iar o altă parte a fost transportată la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla. De aici, după ceasul istoric din 2 iunie 2019 când Episcopii greco-catolici martiri au fost beatificați, la Blaj, de către Papa Francisc, moaște ale sale au fost depuse în mai multe altare, în țară și chiar peste hotare și poate fi în sfârșit venerat ca Fericit martir, în catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, str. Eroilor nr.10  în care s-a rugat și din care a predicat.

Din noaptea de 28 octombrie 1948, când a fost arestat și purtat de la o închisoare la alta, cu toate atrocitățile și umilirile suferite în aceste închisori, și până la moartea sa, în 28 mai 1970, Fericitul Cardinal Iuliu Hossu a pășit pe calea suferinței, dar această cale a suferinței Cardinalul a numit-o Cale a Fericirilor. În predica de pe munte, Hristos îi numește fericiți pe cei ce plâng, pe cei săraci, pe cei prigoniți pentru dreptate. Iată pentru ce Cardinalul Iuliu Hossu își exprima deseori mulțumirea sufletească pentru că Dumnezeu l-a învrednicit să facă parte dintre acești fericiți. Pe acest drum a mers Fericitul Cardinal Iuliu Hossu până la sfârșitul drumului său pământesc, viața sa și statornicia sa în credință devenind o pildă de urmat pentru toți și astăzi. N-a acceptat niciodată compromisul în dauna credinței, a Bisericii sau a Națiunii. A acceptat martiriul, dând mărturie până la sfârșit, așa cum a îndemnat pe toți preoții și credincioșii săi să o facă.

„Din sămânța aruncată de el”, spunea mai târziu Cardinalul Alexandru Todea, ”rodește în sufletele tinere speranța zilei de mâine, noi mărturii de viață creștinească și românească… sub ocrotirea și povățuirea Sfintei Fecioare, Maica Milelor. Sus în ceruri, Fericitul Cardinal Iuliu Hossu se roagă neîncetat „împreună cu toți martirii și mărturisitorii care din veac bine I-au plăcut lui Domnului pentru pacea, bunăstarea, progresul și integritatea patriei și unitatea întregii omeniri. Așa a fost Iuliu Hossu. Așa este azi în ceruri”.

                                                                            Pr. Călin SECHELEA

Bibliografie:

Silvestru Aug. Prunduș, Clemente Plăianu – Cardinalul Iuliu Hossu

Anton Moisin – Cei șapte Episcopi greco-catolici care au pierit în prigoana comunistă

Silvestru Aug. Prunduș – Iuliu Hossu. Exhumare și reînhumare