Istoria a jucat mereu un rol fundamental în construirea identității unei națiuni. Apelul la trecut, la marile evenimente care au marcat evoluția unui popor vorbește despre cine am fost, dar și despre cine suntem în prezent, și ne poate da speranță pentru viitor. Marile personalități ale istoriei unui neam aduc mărturie despre caracterul acestuia. Ele sunt o dovadă a filoanelor de reziliență, curaj, înțelepciune, creativitate sau chiar eroism, care caracterizează o națiune și care ies la suprafață în momentele cruciale. Acești eroi ai națiunii sunt uriașii pe umerii cărora suntem noi cățărați în vremurile contemporane, dându-ne posibilitatea să vedem mai bine și mai departe – așa cum extraordinar se exprima cu multe secole în urmă John de Salisbury.
Unul din acești mari eroi ai națiunii noastre, dintre acele mari caractere ale istoriei poporului român, a fost Iuliu Hossu (1885 – 1970). Întrebarea este însă cât știm despre activitatea și viața lui și, mai important, cum alegem să ne uităm la mărturia pe care acțiunile sale au adus-o peste decenii? Cum alegem să ne amintim de episcopul Iuliu Hossu?
Îl vedem ca pe o mare personalitate a Bisericii Greco-Catolice? Absolvent al studiilor academice la Roma, doctor în filozofie și teologie, Iuliu Hossu a fost hirotonit în 1910, în timpul unuia din marile pelerinaje ale credincioșilor români uniți în Cetatea Eternă. A fost consacrat episcop de Gherla în 1917, iar din 1924 și-a condus dieceza din noul sediu episcopal de la Cluj. Ni-l amintim ca și creator de școală, ca pe unul din cei mai elocvenți predicatori ai vremii sale, ca pe un ierarh care a luptat constant și eficace pentru dezvoltarea diecezei sale? Un ierarh catolic, în spiritul universal al Bisericii Romane, complet dedicat însă spiritului național al Bisericii sale?
Ni-l amintim oare ca pe un ierarh român atașat legăturii frățești cu Biserica Ortodoxă, mereu dispus să susțină comunitatea românească din Cluj indiferent de apartenența confesională? Așa cum a făcut atunci când a contribuit la salvarea catedralei ortodoxe din Cluj amenințată la un moment dat cu distrugerea de către autoritățile de ocupație maghiare de după 1940. Sau ca pe un apărător al vieții umane și un luptător pentru aproapele său, așa cum a demonstrat a fi în 1944 când a făcut apel oficial și public pentru protecția evreilor amenințați cu exterminarea de către autoritățile horthyste?
Ni-l amintim oare pe Iuliu Hossu ca pe unul din principalii susținători ai luptei naționale a românilor din Transilvania, ai realizării Marii Uniri? Îl vedem în celebra fotografie a lui Samoil Mârza din timpul Marii Adunări de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918, citind Rezoluția Unirii în fața mulțimii, alături de mitropolitul ortodox Miron Cristea, de reprezentați ai intelectualilor, ostașilor, țăranilor? Îl vedem oare la braț cu același Miron Cristea ducând Rezoluția la București unde au fost întâmpinați de I.I.C. Brătianu și de Regele Ferdinand? Îl vedem ca pe activul membru de drept din Senatul României? Sau din Academia Română?
Sau îl vedem ca pe celebrul autor al expresiei „credința noastră este viața noastră”, care a rezumat atitudinea sa față de credința sa și față de turma pe care a păstorit-o: a rămas fidel ambelor și în momentul tragic din 1940 de după Dictatul de la Viena și ocupația horthystă a unei mari părți a Transilvaniei, incluzând un teritoriu foarte mare din ceea ce era dieceza greco-catolică de Cluj-Gherla; dar mai ales după evenimentele tragice de după Cel De-al Doilea Război Mondial care au dus la instaurarea regimului comunist în România.
Ni-l amintim ca pe un martir? Ca pe un martir al națiunii, alături de foarte mulți din artizanii Marii Uniri de la 1918 care au sfârșit în pușcăriile comuniste? Ca pe un martir al Bisericii Greco-Catolice și mărturisitor al credinței sale alături de ceilalți ierarhi uniți și de miile de alți preoți și călugări, călugărițe și credincioși persecutați după decretul de interzicere a Bisericii Greco-Catolice din 1 octombrie 1948?
Pentru tot ce a făcut pentru națiunea română, Iuliu Hossu rămâne unul din stâlpii istoriei naționale. Pentru tot ce a făcut pentru Biserica Greco-Catolică, el a intrat în rândul Fericiților, odată cu decretul din 2019 al papei Francisc. Pentru prestanța sa ca parte din clerul catolic, el este Cardinalul Iuliu Hossu, recunoaștere primită din partea papei Paul VI în 1969.
Prin toate faptele sale, Iuliu Hossu ne vorbește peste ani și ca preot, ca ierarh, ca reprezentant al națiunii, ca activist, ca academician. Ne vorbește în aceste momente în care ne întrebăm din ce în ce mai mult cine suntem și care ne sunt valorile comune … Ne vorbește despre reziliență, curaj, dar și despre înțelegere, respect și iubire … foarte multă iubire.
Prof. Dr. Ciprian Ghișa