IULIU HOSSU – VOCEA UNIRII

La 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, românii din Transilvania, Banat și Ungaria s-au adunat pentru a decide Unirea cu România. Astăzi vedem poze cu steaguri, zâmbete și mulțimi, dar în realitate acel moment a fost plin de riscuri, haos și nesiguranță.

Europa abia ieșea din Primul Război Mondial: milioane de morți, sărăcie, boli precum Gripa Spaniolă. Imperii se prăbușeau, aveau loc revoluții, fronturile militare se destrămau. Și România era epuizată: sute de mii de morți, sate ruinate, foamete, lipsă de resurse.

În acest context, românii din Transilvania au decis totuși să meargă înainte cu Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.

Imagini din Albumul Unirii – oferit în dar Episcopului Dr. Iuliu Hossu de fotograful Emanuil S. Mîrza

La Alba Iulia, în fața mulțimii, episcopul greco-catolic Iuliu Hossu a citit Proclamația Unirii.  Vocea lui a devenit vocea unui neam întreg. În spatele acelor cuvinte nu era doar entuziasm, ci și toate suferințele războiului, toate fricile, toate renunțările.

În anul 1968-1970, la mai bine de jumătate de secol de la Marea Unire, episcopul Iuliu Hossu se afla în domiciliu forțat la Mănăstirea Căldărușani, supravegheat permanent de regimul comunist. Era deja de două decenii prizonier al unui sistem care desființase Biserica Greco-Catolică și îi confiscase libertatea.

În acea perioadă de izolare și control strict, Iuliu Hossu a fost vizitat de mai mulți preoți, care, au realizat în secret  mai multe înregistrari audio.

În liniștea mănăstirii, știind că orice cuvânt îi poate costa libertatea,  Iuliu Hossu a rememorat cu emoție momentul în care, la 1 Decembrie 1918, a citit în fața poporului român Rezoluția Unirii. Acea înregistrare clandestină a fost scoasă din țară și a ajuns, în 1975, la Radio Europa Liberă din München. Astfel, vocea lui Iuliu Hossu – interzisă oficial în România comunistă – a putut fi din nou auzită, rostind cuvintele care au schimbat destinul națiunii:

„Fraților, ceasul împlinirii vremii este acesta…”

În acea relatare, Iuliu Hossu nu doar își amintește un eveniment, ci mărturisește: că Unirea a fost lucrarea lui Dumnezeu, că suferințele poporului român au rodit în lumina acelei zile și că misiunea sa, de „voce a Unirii”, rămânea o chemare până la capăt.